Reprezentăm vocea rebreniștilor.

Revenim cu un nou articol marca CŞE CNLR, iar de această dată am avut plăcerea să discutăm cu un profesor întru totul dedicat carierei sale. Povestea dnei. Georgeta Maroși începe în colegiul nostru şi continuă zi de zi, tot la noi, la Liviu, fiind singura școală în care a predat. Sinceritatea ei dar şi firea carismatică, te conving încă de la început că o să purtați o conversație interesantă, cum s-a întâmplat şi în cazul nostru.

     Echipa CŞE CNLR: Ne puteți povesti puțin despre parcursul dvs. în viața de cadru didactic?  

     Dna. Marosi: Ar trebui să încep cu liceul, deși am parcurs toate etapele educaționale, începând cu creșa. Am fost elevă aici, la Liviu Rebreanu și m-am întors, după facultate, tot aici ca profesor, fiind singurul loc în care am predat, iar asta a fost destul de greu, să zic, să fiu colegă cu foștii mei profesori, dar și provocator.

     Echipa CŞE CNLR: Deci puteți spune că aveți „sânge albastru de Liviu”.

     Dna. Marosi: Da. Albastru și galben.

     Echipa CŞE CNLR: Ce sfaturi le puteți da elevilor nehotărâți în legătură cu facultatea pe care să o urmeze?

     Dna. Marosi: În general mă feresc să dau sfaturi, mai ales prietenilor și de obicei, aşa vad elevii, în naivitatea mea ca pe niște prieteni. În mod clar, ar aștepta toată lumea să zic să facă ce le place, să se gândească și la aspectele financiare dar și la aspectele care nu țin doar de pasiuni. E destul de riscant să dau sfaturi. Prefer să nu le dau.

     Echipa CŞE CNLR: Am auzit ca ați scris atât proză cât și versuri? Care ați simțit ca vă definește mai mult și de ce?

     Dna. Marosi: În primul rând, vreau să menționez că nu mă consider scriitor. Tot ceea ce am făcut eu a avut legătură cumva cu școala. Am o lucrare, să-i zicem științifică, care merge pe literatura post modernă în ciclul liceal, lucrarea mea de gradul întâi. Astfel, în urma scrierii acestei lucrări, m-am hotărât să scriu și eu un roman din mai multe perspective : cu perspectiva lui, cu perspectiva ei, cu niște scrisori, cu un jurnal intrauterin. Asta a fost la proză. Mi s-a părut mai simplu să scriu versuri deși,  în „Complexul Penelopa”, primul volum pe care l-am publicat, m-am jucat mai degrabă cu cuvintele și cu niște motive literare. Mi-am dat seama că toți așteptăm, că toți avem acest complex, că mereu așteptăm ceva să vină, să se termine școala, să vină Crăciunul, să vină Anul Nou, să treacă nu știu ce, să vină altceva. Suntem într-o continuă așteptare şi, dintr-o dată, ne mirăm ce repede trece momentul. Întotdeauna mi-a plăcut de Ulise, cum a reușit el să lupte zece ani și încă pe atâta i-a trebuit să se întoarcă . De atunci, am rămas cu o idee, iar la întrebarea: „Ce este mai greu, să pleci sau să rămâi?” răspunsul e să te întorci. Volumul nou apărut este scris de mai mulți ani, a fost realizat împreună cu două eleve de-ale mele, una fostă, iar cealaltă actuală. Cea fostă m-a direcționat să nu cad în păcatul profesoratului ca scriitor, iar cealaltă, care îmi este actualmente elevă a făcut grafica. Totul pornește de la școală, mai ales acest volum ultim intitulat „Mamă fără sfârșit” pleacă de la ideea că oricare copil din școala aceasta ar putea să fie copilul meu nenăscut și-mi imaginez așa, diferite etape din viața unui copil pe care nu eu l-am născut, ci l-a născut altă mamă. Copil pe care eu îl întâlnesc din când în când și-l văd destul de neputincios.

     Echipa CŞE CNLR : Care este cea mai amuzanta întâmplare petrecuta în timpul orelor/ la școală?

Dna. Marosi: A fost surprinzătoare pentru elevi, eu m-am distrat însă nu știu cât s-au distrat ei. Păreau destul de nedumeriți. M-am gândit eu să încep o unitate despre lumi fantastice, cu un element care să te ia prin surprindere, ca să înțeleagă ce înseamnă fantasticul. Mi-am dus o lanternă mică cu laser, am băgat-o pe sub catedră și tot proiectam lumini prin clasă. Ochii lor fugeau după lumina laserului de pe pereți. Nici nu se așteptau să fac eu treaba asta și au fost destul de surprinși să afle că cel care se juca cu lumina era chiar profesorul. M-am gândit că așa vor înțelege mai bine apariția unui element care te surprinde în cotidian.

     Echipa CŞE CNLR: Acum, pe final, am să vă rog să vă gândiți la un personaj dintr-o opera literară specifică programei pentru Bacalaureat , cu care ați ieși la o cafea și ce ați discuta cu el/ea?

     Dna. Marosi: Păi, cu el, numai că e un pic nedrept aici. Personajul ar putea să se regăsească în programa de bacalaureat pentru profilul umanist, pentru că e un personaj de-a lui Camil Petrescu din  „ Act venețian”. Pietro Gralla e cel cu care aș ieși la o cafea, pentru că îmi place foarte mult personajul. Cred că am vorbi despre principii, dar și despre dragoste.

Am savurat fiecare clipă din acest interviu cu dna. Marosi, care a reuşit să combine utilul cu plăcutul rezultând lucruri remarcabile. Îi mulţumim că ne-a făcut şi pe noi să ne gândim: ce e mai greu, să pleci, să rămâi sau să te întorci?

Articol realizat de Biroul de Presă al CŞE CNLR : Director Sara Toadere, Redactor Roxana Mihăilă