Reprezentăm vocea rebreniștilor.

Interviu Andrei Oniță

          Revenim cu un nou interviu acordat unuia dintre cei mai noi profesori ai școlii noastre, prin care am aflat experiențe și opinii ale profesorului Andrei Oniță, care ne povestește despre amintiri din liceu, începuturile carierei sale și reîntoarcerea sa acasă, după o perioadă petrecută peste hotare.

   

1. În ce moment v-ați dat seama că menirea dvs. se află în același loc unde ați petrecut o mare parte din viața de adolescent? Ce v-a motivat să vă întoarceți la rădăcini?

   Cred că asta s-a întâmplat în Olanda, când a început să mi se facă dor de casă. Eram deja plecat de un an de zile și nu mai văzusem un deal de luni întregi, și atât de mult jinduiam la priveliștea de acasă, să fiu printre oameni care mă înțeleg și să pot socializa cu comunitatea mea. Cred că atunci a fost momentul.

2. Cu ce profesor din liceu ați avut o conexiune specială și care este relația dvs. cu acesta/aceasta în prezent?

   Câțiva profesori sunt Ciprian Mureșan, Candale Silviu, doamna Simona și doamna Monica Halaszi. Ei erau „profii mei de suflet”, să-i numesc așa, și chiar și acum mă ajută, îmi analizează orele și-mi dau feedback. Într-un fel tot elevul lor mă simt, ca și cum nu s-a schimbat nimic. 

3. Care este cea mai frumoasă amintire a dvs. din liceu?

   Țin minte că eram cu Dan Coman la scriere creativă de poezii și ne-a dat niște bilețele cu o poezie pe fiecare, și ne-a spus să facem un film pe baza poeziei primite, ce simțeam noi că exprimă. Ne-a lăsat să ne plimbăm prin tot orașul și să filmăm videoclipul respectiv. Atunci a fost momentul în care m-am îndrăgostit de liceu și de activitățile extrașcolare pe care le făceam.

4. Cum ați descrie experiența studierii în străinătate în comparație cu cea din România? Ce i-ați sfătui pe tinerii a căror visuri depășesc granițele țării?

   Am pornit de la mentalitatea de „nu prea merge aici”. Acolo toată lumea învăța pentru el. Cumva văd că greșesc în ideea în care vă dau temele și lucrările de la clasă să le faceți dacă sunteți interesați. Asta era o idee foarte impregnată în Olanda, dacă nu învățai pe cont propriu nu făceai nimic. Le-aș spune să-și facă cercetarea, sunt companii care se ocupă cu mutarea și înscrierea la facultăți în străinătate și te ajută mult. Ei îți spun din timp, de exemplu, dacă ai nevoie de Cambridge. Dar cred că cel mai greu, cel puțin în Olanda, e să-ți găsești chirie, deci multă baftă cu asta!

  

Cum ați luat decizia de a pleca în Olanda?

    În perioada respectivă eram cu o fată care urma să plece în Olanda, așa ca am decis să mergem împreună și să stăm în aceeași chirie. După o lună ne-am despărțit și am ajuns cu două plase pline de haine în mâini și fără un loc unde să stau, așa ca am sunat-o pe mătușa mea din Belgia plângând și am întrebat-o dacă pot sta la ea. In ziua despărțirii am avut și un examen pe care l-am dat de pe o bancă în parc, cu laptopul în brațe. După a trebuit să fac naveta cu trenul până la Universitate, 2 ore dus și 2 ore întors.

5. Care credeți că sunt efectele cele mai negative ale internetului și ale rețelelor de socializare asupra tinerilor?

      Aș spune lipsa de gândire critică pe care o propagă accesul la informații.  Fiindcă e toată informația disponibilă și primești fix răspunsul, nu se mai antrenează gândirea critică. Văd asta acum ca profesor, elevii nu mai știu să reformuleze și să gândească probleme simple.

6. Care credeți că este cel mai eficient mod prin care puteți îndruma tinerii în calea lor spre maturizare, ca profesor care a trecut, nu acum mult timp, prin aceleași transformări?

   Am venit cu ideea că o luăm cu frumosul, vă spun că merită să învățați... Nu a ieșit. Aveți lucruri mai importante de făcut din perspectiva voastră. Cred că o să intru în era de profesor sever. Strategia va fi să vă pregătesc pe voi să fiți autodidacți. Lucrez acum la o platformă în care fiecare își are traseul lui și îl parcurge în propriul ritm.

7. De ce sfat credeți că ar fi avut cea mai mare nevoie versiunea dvs. de 16-17 ani?

   Cred că mi-ar fi prins bine să mă implic în mai multe activități extrașcolare. Astea sunt lucrurile care rămân cu tine: împăduririle de la Tășuleasa, voluntariatul la Interact, evenimentele pe care le-am creat noi, din inițiativă proprie. Nu faptul că am stat doar în școală și am făcut lecții. Aș fi vrut să înțeleg mai devreme cât de important e să ieși din zona de confort și să trăiești experiențe care chiar te modelează.

8. Cum v-ați simțit în prima zi de școală ca profesor, ci nu ca elev?

   A fost o zi… interesantă. În primul rând, aproape că nu m-au lăsat gardienii să intru. Apoi, nici profesorii nu m-au recunoscut: “Tu ce cauți în sala profesorală?”. Iar când am intrat în clasă, elevii au zis: “A, tu ești colegul nou?”. M-am simțit în toate felurile, mai puțin ca un profesor. Dar, până la urmă, lumea s-a obișnuit și ne-am aclimatizat unii cu alții. Chiar și acum, când mă văd pe mine și pe Mitică, proful de mate, mai cred că suntem elevi de-a 12-a. Dar ne obișnuim și noi, și ei.

9. Care sunt pasiunile la care nu ați putea renunța niciodată?

  

   Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este să înțeleg cum funcționează mintea și creierul uman. Cred că e cel mai frumos lucru pe care îl poți face pe pământ: să te descoperi pe tine, să înțelegi cum funcționezi. Nu doar să accepți automat emoțiile și gândurile care îți vin, ci să te oprești și să te întrebi: „Dar pot să mă schimb? Pot să devin mai bun?”. De asemenea, să ai interacțiuni mai frumoase cu oamenii, să înveți din situațiile în care lucrurile nu ies cum ai vrea – ca atunci când te vezi cu prietenii și apar tensiuni sau conflicte. Mă pasionează ideea de a învăța cum să contribui la o conexiune reală, să creștem împreună. Cred că n-o să renunț niciodată la dorința de a mă dezvolta.

10. Dacă ați putea merge într-o excursie cu elevii oriunde în lume, unde ați merge și de ce?

   Cred că aș merge la Tihuța, pentru că e frumos acolo și e locul meu de suflet. Acolo am petrecut vacanțele de iarnă și de vară, acolo mergeam în cantonament și făceam ski fond cu sniperul în spate, dădeam ture pe dealuri și după la țintă în poligon. Aș face excursii în mai toate locurile. Mi se pare important, revenind la ideea anterioară cu pasiunile, fiindcă locurile în care mergi creează legături noi în creierul tău. Există o tehnică de memorare care se numește “Palatul Memoriei”, în care te poți gândi la casa ta, la apartamentul în care ai trăit, pentru că pe el îl cunoști cel mai bine și ai mii de conexiuni neuronale doar pe baza camerelor din apartament, și poți ține minte formule dacă le lași pe covorul din fiecare cameră. Cu cât știi mai multe camere, cu atât poți să salvezi mai multe formule în memoria ta. Să zicem că ai 20 de formule la trigonometrie pe care trebuie să le înveți, și le pui în fiecare loc pe care-l știi din adâncul sufletului. Apoi ți-e super ușor pentru că știi camerele ca în podul palmei, și când te uiți pe covor o să vezi formula, și când te duci în camera cealaltă vezi alta, și așa mai departe. Mi se pare foarte benefic să mergi în excursii și să descoperi loc

Categorie: Interviuri