De vorbă cu Monica Halaszi

Pentru că ne dorim să aflăm punctele de vedere ale unor oameni care ne inspiră prin activitatea și dedicarea lor în dezvoltarea noastră, a elevilor, suntem bucuroși să dăm startul noului proiect, „De vorbă cu profesorii”. Ne dorim ca acest proiect să le ofere elevilor ocazia de a-și redescoperi profesorii, iar profesorilor de la CNLR ocazia de a se lăsa descoperiți. În cadrul proiectului, ne propunem să facilităm comunicarea dintre elevi și cadrele didactice și să le cunoaștem atât ca profesori, cât și ca simpli oameni.

Datorită bunăvoinței doamnei director Monica Halaszi, am avut marea onoare să aflăm cât mai multe despre parcursul ei privindu-i cariera, dar și răspunsul la unele întrebări ceva mai personale.

Monica Halaszi este profesor de limba şi literatura română, autor de manuale școlare și director în cadrul Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, dar, mai presus de toate, este o persoană deschisă ce nu a stat pe gânduri când i-am propus acest interviu. Doamna profesoară a fost sinceră, oferindu-ne cele mai clare răspunsuri.

    Echipa CȘE: Având în vedere faptul că de curând a început anul școlar, cum au fost primiți elevii claselor a IX-a?

    Monica Halaszi: Pentru elevii claselor a IX-a am organizat o deschidere festivă pentru a intra în contact cu atmosfera din Rebreanu, iar la această deschidere festivă a fost invitat Denis Măluţan, ce era președinte interimar al CŞE-ului din acea perioadă, lui revenindu-i și sarcina să aibă prima intervenție și abia apoi, să ne lanseze nouă, cadrelor didactice, invitația de a vorbi. Această deschidere, până la urmă, a fost realizată în acest mod special pentru a arăta faptul că la Rebreanu elevii sunt luați în serios, acesta fiind și mesajul pe care Denis l-a transmis. Apoi, fiecare clasă a primit un jurnal și un creion „magic”, unde să înceapă să-și noteze evenimente relevante din viața de elev în așa fel încât, la finalul clasei a XII-a, fiecare să poată să rememoreze acele momente despre care probabil nu mai știu foarte multe. Dar mai era și o modalitate de-a le sugera să rămână cumva uniți.

    Echipa CȘE: Ce proiecte şi oportunități au noii elevi, dar nu numai?

    Monica Halaszi: Așa după cum bine știți, de anul trecut a început să funcționeze Art Club, un club ce îmbrățișează mai multe secțiuni, centrate pe arte. Există un atelier de scriere creativă, un atelier de teatru, un atelier media, cel de muzică va începe să funcționeze din acest an. Am solicitat Consiliului Local Bistrița să ne aprobe niște bani pentru a cumpăra instrumente muzicale, pentru că, dacă ai un club de muzică, e necesar să ai şi instrumentele muzicale. Astfel, am achiziționat clape, tobe, chitară electrică, fluiere și multe alte instrumente, inclusiv maracas. Planul este ca acest club de arte să-i facă pe elevi să lucreze împreună pentru un produs final, unii să scrie piesa de teatru, alții să o joace, iar ceilalți să realizeze coloana sonoră sau ce va fi nevoie. Clubul de media ar trebui să înceapă să emită niște podcast-uri şi sigur că vor avea nevoie de ajutorul celor de la scriere creativă. Aceste ateliere sunt coordonate de profesori, este vorba de domnul Dan Coman, dna. Dorina Unchiu şi de domnul Boncea. Ne mai mândrim şi cu echipa de robotică a școlii, Bolts & Gears, ce are un soi de autonomie și recrutează dintre elevii școlii. De asemenea, elevii, mai pot participa la proiecte educaționale derulate de școală, precum proiectul Erasmus.

    Echipa CȘE: Ce sfaturi aveți pentru elevii claselor a XII-a?

    Monica Halaszi: Să devină mai disciplinați, dar nu în sensul de disciplină înțeleasă ca atitudine în relație cu ceilalți, sigur și asta e important, ci disciplinați cu ei înșiși, pentru că se pare că una dintre competențele viitorului este aceasta, de autodisciplină, să ai un program foarte clar pe care să-l şi respecți, să îți alegi drumul, să-ţi respecți cuvântul dat, să nu amâni nimic, să fii conștient că tu ești responsabil pentru ce ți se întâmplă. Să încerce să-şi dezvolte nu capacitatea de a gândi critic, că asta cred că deja o au, ci de a gândi creativ, de a găsi alte soluții pentru niște probleme vechi. Sigur, alte sfaturi ar fi cele legate de şcoală, să nu uite că oricât de ciudat li s-ar părea, școala e locul în care se formează. Cu timpul, își vor da seama că, de fapt, ceea ce se întâmpla în școală chiar trebuia să se întâmple. Toți au impresia că școala nu te ajută la nimic, dar că trebuie să treci prin școală ca să ajungi la facultate. Realitatea e însă alta, fără să-ţi dai seama, școala te dotează cu cele necesare, pentru a face faţă provocărilor din facultate şi, apoi, din viață, chiar și atunci când se întâmplă lucruri neplăcute.

    Echipa CȘE: Ținând cont de parcursul dvs. până să ajungeți profesor, ce v-a determinat să alegeți această profesie?

    Monica Halaszi: Toți oamenii din jurul meu, cu care am interacționat ca preșcolar sau elev au avut un mare impact asupra mea. La grădiniță, visul meu era să lucrez cu copiii. Îmi plăcea să o imit pe dna. învățătoare, în clasele I-IV, şi mă prefăceam că le predau elevilor. Acesta a fost un foarte bun mod de a îmi pregăti lecţiile pentru următoarea zi. Nu mi-am dat seama decât mai târziu, mai mult pentru că încă mă jucam cu păpușile, ce erau elevii mei, pe care îi așezam în băncile ce erau improvizate din cutii. Pe urmă, a urmat o perioadă în care nu știu dacă mi-am mai dorit să lucrez în învățământ, nu știam ce-mi doresc. Mama şi-ar fi dorit să devin asistent medical şi m-a şi încurajat să dau admitere la liceul sanitar, la care m-am şi prezentat, însă am fost a doua sub linie, lucru ce nu m-a întristat, deoarece nu mi-aş fi dorit să lucrez în domeniul medical. Simțeam că nu pot să o fac şi asta a fost o dovadă că locul meu nu era acolo. Mai apoi, în liceu, am avut tot felul de dorințe, dar a existat dirigintele meu, ce era profesor de fizică. Deși n-am fost niciodată foarte fascinată de materia pe care o preda, eram fascinată de modul în care vorbea cu noi şi se comporta cu noi. Iar asta mi-a demonstrat că este posibil să nu-ţi placă materia, dar să îndrăgești profesorul. În schimb, în școală era un profesor de limba și literatura română, nu era profesorul meu, dar era un profesor atipic pentru acele vremuri, care nu dicta comentarii literare cum ni se întâmpla nouă, ci pur și simplu discuta despre textul literar, făcea conexiuni cu muzica, cu cinematografia şi cu alte lecturi. Tot dânsul coordona şi un club de scriere creativă, cum i-am spune astăzi. Se numea Cenaclul Experimental şi experimentam orice, inclusiv acela era locul unde făceam educație muzicală, asta petrecându-se înainte de 1989, când accesul la informații era limitat. Am avut șansa ca la un moment dat să-l înlocuiască pe profesorul meu de limba română într-o oră şi acela a fost momentul în care, deși interacționam cu el la cenaclu, m-a cucerit ca profesor. Acum asta fac şi eu, îl imit şi-l voi imita cât de mult timp voi mai putea. Ora cu dansul e una dintre puținele ore ce mi-au rămas vii. Astfel, acela a fost momentul în care mi-am propus să ajung o profesoară de română asemenea lui, iar viața m-a făcut să-mi împlinesc această promisiune faţă de propria persoană.

    Echipa CȘE: Ce avantaje ar avea un tânăr ce vrea să devină profesor?

    Monica Halaszi: Avantaje sunt multe, cu condiția să-ţi placă să lucrezi alături de copii. Există tendința aceasta, când cineva se gândește să aleagă o profesie, se gândește mai ales la câștigurile financiare. Şi da, nu pot spune că pentru un tânăr salariul este unul nemaipomenit de mare, dar nu e nici extraordinar de mic. Nu spun că viața de profesor este ușoară, pentru că nu este. Sunt foarte multe acte, documente ce trebuie elaborate, pentru că trebuie să aloci mult timp pregătirii şi conectării cu tot ceea ce înseamnă domeniul pe care-l predai. Nici să fii omul acela viu, în fiecare oră nu-i uşor, şi nici să-ţi pui masca actorului nu e foarte plăcut, deoarece și noi, profesorii, suntem oameni şi avem problemele noastre. Dar e fascinant şi cred că de asta merită să fii profesor, să vezi cum ceea ce spui sau faci la oră se reflectă în ceea ce spun şi fac ulterior elevii. Şi să vezi cum aceștia au revelații datorită ție. Meseria de profesor este una grea, dar foarte frumoasă, ce te menţine conectat la tot ce se întâmplă.

    Echipa CȘE: Acum că am discutat despre meseria de profesor, am vrea să vă cerem părerea și despre meseria de elev. Care e cea mai mare provocare pentru elevi în ziua de astăzi?

    Monica Halaszi: Acceptarea ideii că ceea ce se întâmplă la şcoală este util şi conștientizarea că, în viaţă, mai e nevoie şi de oameni, nu doar de tehnologie. Tendința noastră este de a căuta informații folosind internetul, dar uneori este necesar să lași deoparte telefonul şi să asculți profesorul ce stă în faţa ta. Asta văd eu ca pe o mare provocare în rândul elevilor, despărțirea de telefon. Deși telefonul e un device ce-ţi poate oferi accesul la tot, inclusiv la un caiet, e bine să mai rămânem old fashion şi să folosim caietul la orele de curs.

    Echipa CȘE: Care considerați că este cheia pentru buna relaționare dintre elevi și profesori ?

    Monica Halaszi: Comunicarea este soluția: doar comunicând sincer unii cu ceilalți şi ascultându-ne vom reuşi. Să lăsăm comunicarea să se întâmple, să explicăm clar ce așteptări avem, atât prefesorii de la elevi cât şi elevii de la profesori - chiar dacă este nevoie să negociem unele nemulțumiri folosind un limbaj comun.

Și, deoarece acest proiect nu este numai despre școală, ci și despre oameni și preferințele lor, i-am adresat doamnei director o întrebare ce o privește ca persoană, nu ca profesor:

    Echipa CȘE: Care e mâncarea preferată a doamnei director?

    Monica Halaszi: Îmi plac papanaşii fierţi, pot spune că acesta e desertul meu preferat. În rest, îmi place să mănânc şi pizza şi paste, până când mă gândesc câte calorii conțin; după nu cred că pot să spun că-mi mai plac la fel de mult, însă oricând aş mânca somon.

Datorită acestei întâlniri am descoperit-o în cel mai frumos mod, cu ajutorul cuvintelor, pe doamna director Monica Halaszi, un profesor dedicat și apropiat de elevi, ce ne-a reamintit importanța disciplinei și a comunicării.

Articol realizat de CȘE CNLR – Departamentul Media: Director Marcoie Laura & Redactor Mihăilă Roxana.