De vorbă cu Silviu Onciu

Revenim cu un nou articol marca CŞE CNLR, iar de această dată am avut plăcerea să discutăm cu un profesor foarte îndrăgit atât de către elevi, cât şi de cadrele didactice. Un profesor de limba germană pe care orice copil şi l-ar dori, o persoană dedicată ce nu poate spune ,,nu” unei provocări, dar şi un antrenor devotat ce-şi susține echipa - domnul profesor Silviu Onciu nu ne-a putut refuza propunerea acestui interviu, astfel ne-a răspuns cu multă sinceritate curiozităților.

    Echipa CȘE: Știm că sunteți unul dintre cei mai tineri profesori din colegiu nostru şi suntem curioase: de cât timp predați?

    Silviu Onciu: Eram într-o vreme cel mai tânăr. Din 2014 predau la ,,Liviu Rebreanu”, însă din 2013 lucrez în învățământ. În primul an, am predat la o școală din Dumitrița. Înainte lucrasem ca traducător autorizat pe engleză şi pe germană, mă gândeam să trec în învăţământ, doar că nu credeam că am să mă descurc. Iar atunci am dat acel concurs şi, surprinzător, am primit postul la ţară, să fie o mică experienţă. Am văzut că totul merge bine, am mai dat odată titularizarea, a fost totul ok şi aşa am ajuns la ,,Liviu”.

    Echipa CȘE: Ce v-a plăcut aşa mult la meseria de profesor, astfel încât aţi decis să profesați în continuare?

    Silviu Onciu: Hai să compar: provin dintr-o familie de medici. Părinții mei, bunicii mei, toţi au fost medici, de laborator, de boli infecțioase, medici militari, în fine. Fiind copil, am crescut în mediul acesta şi practic discuțiile din jurul meu erau în mare parte medicale, știam ce-i Algocalminul la șase ani. În loc de pistoale cu apă, aveam nişte siringi, mai mari sau mai mici, cu care împroșcam şi mă jucam. Ce nu mi-a plăcut niciodată era faptul că alor mei, fiind persoane implicate, le era greu să se detașeze de muncă. Şi da, lucrând ca medic încerci să ajuţi cât mai mult, însă te încarci cu suferința unui om şi cu necazurile acestuia fie că vrei, fie că nu vrei. Şi la noi pe stradă, fiecare vecină ce avea o problemă venea să ne ceară ajutorul şi acest lucru ne încărca foarte mult negativ, asta observam din discuțiile părinților mei, acestea fiind poveștile cu care am crescut eu. Ca profesor, e cu totul alt mediu, nu mă încarc cu suferința nimănui, ci îmi place. Intru la clasă, fie că sunt copii mici, fie că sunteţi voi (elevi de liceu), aflu chestii legate de Jordans, de firme de biciclete, de muzică, în orice caz, chestii de Snap, de Tik Tok, de Reels, e un mediu foarte fain. Ca să rezum, mediul este lucrul care mi-a  plăcut cel mai mult, fiind unul total diferit de cel în care lucra familia mea.

    Echipa CȘE: Având în vedere experiența dvs. ca profesor, care a fost cea mai amuzantă experiență de la clasă, de la orele de germană?

    Silviu Onciu: Experiențe amuzante sunt tot timpul. Dacă ar fi să mă gândesc la experiențe interesante, inedite ar fi schimburile de experiență la care am avut şansa să iau parte cu elevii de la secția germană. Copiii de la germană au un parteneriat cu o școală din Herzogenrath. Elevii de clasa a VII-a merg acolo o săptămână şi locuiesc într-o familie germană, având ocazia să participe şi la cursuri, urmând ca anul viitor să vină elevii din Germania şi să trăiască aceeași experiență. Întâmplările nostime sunt prezente la fiecare oră, însă la cei mici le-am întâlnit pe cele mai amuzante, pentru că ei nu se gândesc dacă-i bine, dacă-i rău, etic sau nu, pur şi simplu spun ce le trece prin minte. Nu au acel filtru. Îmi amintesc, acum vreo 3 ani, înainte de pandemie, predam la o clasă de a V-a verbele „a fi” şi „a avea”. Am încercat să le explic şi să le dau exemple, însă ei se uitau semi-pierduți la mine şi atunci am zis : „ok, hai să schimb puţin”. În final, era o fetiţă, ce era printre cei mai buni din clasă şi-mi pusesem toată speranţa ca măcar ea să fi înţeles, iar după să găsesc o altă modalitate de a preda lecţia pe înțelesul tuturor. Mai erau încă vreo 5 minute din oră şi o întreb pe fetița respectivă, pe care o văzusem foarte atentă toată ora, dacă a înțeles. La care ea îmi răspunde : „Știți m-am gândit, m-am gândit foarte serios, toată ora. Oare toţi extratereștrii sunt verzi sau au şi alte culori?”. Copiii mici vor să știe o grămadă de lucruri personale. Am primit multe întrebări de genul: „Sunteţi căsătorit?”, „Păi şi nu faceţi nuntă?” şi le-am răspuns că într-o zi, voi face şi nuntă. După care a urmat întrebarea : „Şi dacă suntem cuminţi, ne invitaţi?”.

    Echipa CȘE: Se poate observa cât de mult vă place să vă implicaţi în activitățile extrașcolare. Ce vă motivează să vă dedicaţi într-o aşa mare măsură?

    Silviu Onciu: Din punctul meu de vedere, şcoala nu înseamnă doar ce se întâmplă la ore. E mult mai mult decât o clădire, nişte ore sau nişte cursuri, o materie pe care o învăţăm şi o lecţie pe care o recităm mai târziu pentru a primi o notă bună. Dacă stau să mă gândesc în urmă, experiențele mele şcolare nu se leagă neapărat de ore. Cele mai frumoase experiențe din școală sunt proiectele la care am participat, antrenamentele cu echipa de baschet a şcolii din care făceam parte, excursiile cu diferiţi profesori. Astfel, luând parte la atâtea activitățile extrașcolare, mereu când mi se ivește ocazia să mă implic o fac cu drag. Pur şi simplu nu pot să refuz. 

    Echipa CȘE: Aţi menţionat echipa de baschet a școlii. Cum v-aţi descoperit pasiunea faţă de acest sport?

    Silviu Onciu: Baschetul cred că este unul dintre sporturile care dau cel mai bine pe televizor, fiind un sport dinamic. Ţin minte că atunci când eram mic, mă uitam cu bunicul meu la fotbal, deşi nu mă prea pasiona şi ațipeam de obicei la meciuri. Îmi plăcea să mă uit la Formula 1, pentru că adoram să adorm cu sunetul maşinilor pe fundal, iar baschetul cred că a fost primul sport pe care l-am văzut la televizor şi n-am adormit. Mi se părea foarte interesant să urmăresc pasele jucătorilor, astfel nu mă plictisea. În liceu m-am decis că vreau să joc baschet, nu doar să privesc, aşa că am intrebat-o pe doamna profesoară de sport dacă pot face şi eu parte din echipă. Problema era că pe atunci eram destul de scund, aveam 1.50m, şi în 2 ani am ajuns la 1.83m, cât am şi în prezent. Acum am şansa să antrenez echipa de baschet şi cumva simt că mă ocup mai departe de jocul şi de sportul ăsta care mi se pare foarte fain.

    Echipa CȘE: Iar acum, pe final, am vrea să vă gândiţi la trei cuvinte în limba germană care credeți că vă descriu.

    Silviu Onciu: Trei cuvinte care mă descriu…  freundlich (prietenos), schüchtern (timid) şi, orice aș face, ai mei m-au învăţat să fiu întotdeauna höflich (politicos).

A fost o plăcere să stăm de vorbă cu un profesor atât de săritor și plin de viață precum Silviu Onciu, o persoană implicată care vede școala în profunzimea ei și răspunde prompt oricărei provocări!

Articol realizat de CȘE CNLR – Departamentul Media: Director Marcoie Laura, Redactor Mihăilă Roxana